Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a declarat că, vineri seară, jandarmii au fost sesizați de un grup de persoane referitor la faptul că un prieten al lor a fost atacat cu un cuțit.
„La scurt timp au fost identificați și agresorii. Unul dintre ei a încercat să fugă, dar a fost imobilizat, încătușat și reținut de colegii mei”, a declarat Enache, care a mai precizat că a fost vorba de doi agresori.
Viața tânărului înjunghiat nu a fost pusă în pericol, acesta suferind o plagă în zona antebrațului stâng. Cuțitul, un briceag, a fost găsit în zona în care a fost atacată victima.
Peste 700 de persoane au participat la concertul respectiv, intrarea fiind liberă.